Sf Nicolae cel Nou, primul Apostol şi Luminătorul Japoniei

Sf Nicolae cel Nou, primul Apostol şi  Luminătorul Japoniei 

Sursa: Lumea Credinţei, nr. 2 (februarie) – 2009, un articol de Leontie monahul

„În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul!” – glăsuieşte psalmistul; şi „mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19) i-a mandatat Domnul, înainte de Înălţarea Sa la cer, pe ucenicii Săi. Poate că aceste cuvinte au inspirat cel mai mult lucrarea misionară a nou-proslăvitului Sfânt Nicolae care a adus Lumina Ortodoxiei în „Ţara Soarelui-răsare”.

Sfântul Nicolae cel Nou, Apostolul Japoniei, s-a născut în anul 1836 în satul Berghiozovski, din Smolensk. Tatăl său, Ioan Kasatkin, care era diacon, precum şi mama sa, care murise când Nicolae era doar de 5 ani, erau amândoi oameni foarte evlavioşi.

Tânărul lor fiu s-a dedicat pentru început carierei militate, dar în timpul studiilor gimnaziale s-a orientat definitiv spre misiunile îndepărtate pe care Biserica Ortodoxă Rusă le întreprindea în acea vreme. S-a gândit pentru început la China, dar în cele din urmă, după citirea unei cărţi despre acea ţară îndepărtată şi misterioasă, a hotărât să aleagă Japonia.

În 1860, în timp ce era student în anul IV la Academia Teologică din Sankt Petersburg, o Enciclică a Sinodului care căuta un voluntar pentru a prelua îndatoririle liturgice ale unui preot slujitor pe lângă Ambasada Rusă din Hakontate (Japonia) a constituit pentru el semnul de Dumnezeu trimis pentru începutul misiunii sale.

Terminându-şi studiile, a primit tunderea în îngerescul chip al monahilor şi o dată cu aceasta numele de Nicolae, a fost hirotonit diacon şi apoi preot, plecând imediat în Orientul Îndepărtat. După o călătorie de 10 luni prin mijlocul Siberiei, a ajuns în cele din urmă la Hakontate. În Japonia – ţară de moravuri atât de străine de cele ale creştinismului şi unde oficial era interzis să se propovăduiască Evanghelia – condiţiile pentru constituirea unei misiuni ortodoxe nu erau deloc favorabile.

Sfântul Nicolae a învăţat singur limba japoneză şi, după câţiva ani de muncă asiduă, mai mereu expunându-se la pericole din partea autorităţilor, i-a adus la credinţa ortodoxă pe preotul şintoist Savambe şi pe medicul Sakaghia. Cu ajutorul acestor primi neofiţi, cu smerită înţelepciune şi fără să urmărească atât încreştinarea unui mare număr de japonezi, ci mai degrabă îngrijindu-se ca pe cei care se apropiau de credinţă, să-i facă creştini adevăraţi, Sfântul Nicolae a reuşit să constituie o comunitate mică, pentru început 15 credincioşi.

Savambe, care a primit la Botez numele „Apostolului neamurilor” – Pavel, a devenit ţinta batjocurilor celor care mai înainte fuseseră corelegionarii săi. Puţin a lipsit să nu fie pedepsit cu moartea.

Catehizarea s-a confruntat cu nenumărate probleme în principal cu cea a totalei absenţe a traducerilor sfintelor texte în limba japoneză. Pentru o perioadă oarecare, creştinii trebuiau să fie mulţumiţi cu o traducere în chineză a Noului Testament.

Tânăra Comunitate nu se confrunta doar cu idolatria, ci şi cu tradiţionalul cod de onoare japonez, pentru care porunci precum cea a iubirii faţă de vrăjmaşi părea să constituie un îndemn sau o pledoarie pentru sfială sau frică.

Doar după 12 ani de încercări, lipsuri şi asiduă muncă, şi după ce a suferit o cruntă prigoană în 1873, Misiunea Ortodoxă Rusă a fost oficial recunoscută de către conducerea ţării, având în fruntea ei pe Arhimandritul Nicolae.

Sediul misiunii a fost mutat atunci la Tokyo, noua capitală a Imperiului, şi, graţie înflăcăratei predici a sfântului, numărul credincioşilor a ajuns curând la mii, având centre misionare Nagasaki, Kyoto şi Hakodate.

În 1875 a fost hirotonit primul preot ortodox japonez şi 10 ani mai târziu Sfântul Nicolae a fost hirotonit primul episcop al Bisericii Japoneze, care număra atunci 12.000 de credincioşi. În 1875, în ciuda dificultăţilor materiale a fost posibilă ridicarea unei strălucitoare biserici-catedrale în centrul oraşului Tokyo, pe care a numit-o „Casa lui Nicolae”.

Prin râvna sa – care a determinat şi entuziasmul Sfântului Ioan de Kronstadt (20 decembrie), sfântul ierarh a zidit şcoli pentru educaţia catehumenilor şi a credincioşilor. În 1878 a deschis Şcoala Preoţească pentru instruirea clerului autohton, unde, în afara ştiinţelor teologice, se predau limbile japoneză, chineză şi rusă, cu scopul mai îndepărtat de a fi traduse toate textele sfinte necesare vieţuirii creştine.

Chiar dacă a dat tinerei biserici nu doar credinţa, ci şi tradiţiile şi obiceiurile liturgice ale Bisericii Ruse, Sfântul Nicolae, folosind limba japoneză, s-a îngrijit să întemeieze o adevărată Biserică Locală, o Biserică ieşită din sânul poporului japonez şi nedespărţită de el.

În timpul războiului dintre ruşi şi japonezi din 1905, sfântul a dovedit o deosebită dragoste faţă de turma sa, precum şi discernământ. Pentru că clerul îi ceruse permisiunea să săvârşească rugăciuni pentru armata japoneză, Sfântul Nicolae a îngăduit şi a binecuvântat acest lucru, dar el însuşi nu participa la aceste rugăciuni, neputând să se roage pentru înfrângerea propriei lui patrii.

Când a adormit în Domnul, pe 3 februarie 1912, după 50 de strădanii apostolice, Biserica Ortodoxă a Japoniei cuprindea 33.000 de credincioşi, împărţiţi în 266 de comunităţi de 35 de preoţi.

Imediat a fost cinstit ca sfânt misionar „întocmai cu apostolii” şi mormântul său a devenit loc de închinare şi binecuvântare pentru fraţii noştri ortodocşi din Japonia.

Nicolae al Japoniei, De la OrthodoxWiki

Părintele nostru dintre sfinţi Nicolae al Japoniei, Întocmai cu Apostolii (1 august, 1836 – 3 februarie, 1912), a răspândit ortodoxia în Japonia. El a fost trimis ca misionar în Japonia de către Biserica Ortodoxă Rusă. El a predicat fără odihnă printre japonezi şi a înfiinţat acolo Biserica Ortodoxă a Japoniei. Prăznuirea sa se ţine în 3 februarie.

Inceputuri

Nicolae s-a născut în oraşul Berezovsky, districtul Volsk, din provincia Smolensk şi a fost botezat Ivan Kasatkin. Acolo, tatăl său slujea ca diacon. La vârsta de cinci ani mama sa a murit. Familia diaconului era numeroasă şi foarte săracă. În ciuda acestei situaţii, tânărul Ivan a fost trimis la Şcoala Teologică din Belsk iar mai târziu la Seminarul Teologic din Smolensk.

În 1857, Ivan, unul dintre cei mai buni studenţi, a fost trimis să studieze la Academia Teologică din St. Petersburg, unde a demonstrat un talent remarcabil. Când Ivan se apropia de terminarea studiilor, misiunea sa viitoare – să predice credinţa ortodoxă în Japonia – i-a fost revelată de către Providenţa Divină.

Consulul rus în Japonia a trimis o solicitare către Sfântul Sinod (ulterior transmisă Academiei) cerând un preot “care să fie util atât ca ghid spiritual cât şi ca profesor şi a cărui viaţă particulară să dea un bun exemplu despre clerul nostru nu numai japonezilor ci şi străinilor.” El a scris o petiţie Episcopului Nectarius, rectorul, cerându-i să-l declare absolvent şi să-l repartizeze la Consulatul Rus din Japonia.

În 24 iunie 1860, Episcopul Nectarius l-a tuns în monahism pe Ivan Kasatkin cu numele de Nicolae în biserica academică a celor Doisprezece Apostoli. În 29 iunie, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, călugărul Nicolae a fost hirotonit ierodiacon, iar în 30 iunie, când au fost sărbătorită sinaxa celor Doisprezece Apostoli, el a devenit ieromonah.

Sunt remarcabile cuvintele rostite de episcop la binecuvântarea noii misiuni a tânărului monah: “Va trebui să-ţi trăieşti viaţa monahală în afara mănăstirii. Va trebui să-ţi părăseşti patria şi să-L slujeşti pe Dumnezeu într-o ţară neprietenoasă şi necredincioasă. Odată cu crucea ascetismului trebuie să-ţi iei şi traista de călugăr, alături de valorile monastice va trebui să te înhami şi la o misiune apostolică.”

Primii ani în Japonia

În iunie 1860, ieromonahul Nicolae şi-a stabilit ca viitor sediu oraşul Hakodate, luând cu el în lunga călătorie icoana Maicii Domnului din Smolensk. În drumul său spre Japonia, el s-a întâlnit cu renumitul episcop al Bisericii Rusiei, Sfântul Innocent (Veniaminov), Arhiepiscop de Kamchatka, Kurile Insulele Aleutiane (mai târziu Mitropolit de Moscova), supranumit apostol al Americii şi Siberiei. În Nikolaevsk-on-Amur, el a învăţat din experienţele călugărilor misionari tot ceea ce era necesar pentru buna desfăşurare a activităţii sale apostolice “chiar până la capătul pământului”.

În 2 iulie 1861 Nicolae a ajuns la Hakodate. La prima vedere părea aproape imposibil să predice Evanghelia în Japonia. după spusele Părintelui Nicolae, “japonezii acelor vremuri îi considerau pe străini nişte bestii şi considerau creştinismul ca fiind o biserică viciată, de care puteau aparţine doar vrăjitorii şi criminalii dovediţi”. I-au trebuit lui însuţi opt ani pentru ca să se familiarizeze cu ţara, cu oamenii şi cu limba, şi cu obiceiurile şi cu tradiţiile celor cărora trebuia să le predice.

Nicolae a învăţat limba şi cultura japoneză cu mare râvnă. În special după întâlnirea cu Arhiepiscopul Innocent (Veniaminov) în septembrie 1861 în Hakodate, motivaţia sa pare că s-a întărit. În Japonia, tânărul Nicolae a încercat să-şi păstreze abilităţile pentru limbi vestice şi citea cărţi în limbi străine. Innocent l-a găsit citind cărţi vestice în cele din urmă şi l-a certat. După spusele lui Innocent, toate eforturile lui Nicolae trebuiau să se îndrepte spre învăţarea limbii, culturii şi istoriei japoneze astfel încât el să fie capabil să facă o traducere corectă a Scripturii în japoneză. Nicolae a fost puternic impresionat de cuvintele arhiepiscopului Innocent şi le-a urmat supus.

Ieromonahul Nicolae frecventa adunări populare cu scopul de a-i asculta pe povestitorii ambulanţi şi pe predicatorii budişti. În 1868, Părintele Nicolae era deja un maestru al vorbirii în limba japoneză. Cunoştinţele lui despre istoria Japoniei erau mai profunde decât cele ale multor japonezi. În acelaşi timp, el a învăţat, de asemenea, şi limba engleză care era pe cale să devină o limbă de circulaţie mondială. Pe vremea aceea, congregaţia parintelui Nicolae număra douăzeci de bărbaţi şi femei.

Spre sfârşitul anului 1869, ieromonahul Nicolae a mers la St. Petersburg pentru ca să raporteze Sinodului rezultatele muncii sale. S-a luat decizia de “înfiinţare a unei Misiuni Ecleziastice Ruse speciale care să predice cuvântul lui Dumnezeu printre păgâni.” Părintele Nicolae a fost ridicat la rangul de arhimandrit şi numit şef al acestei misiuni.

După reîntoarcerea în Japonia, viitorul episcop şi-a lăsat congregaţia pe seama ieromonahului Anatoli, noul său ajutor şi a mutat centrul misionar la Tokyo.

În 1871, au început în Japonia persecuţiile împotriva creştinilor, care i-au afectat pe mulţi, inclusiv pe Paul Sawabe, primul japonez ortodox, care mai târziu va deveni un preot misionar vestit.

Întemeierea şi dezvoltarea misiunii

Înainte de 1873 persecuţiile s-au diminuat puţin şi a devenit posibilă propovăduirea creştinismului. În acelaşi an, arhimandritul Nicolae a început să zidească o biserică şi o şcoală pentru cincizeci de persoane în Tokyo, urmată de o şcoală teologică, care a fost transformată în seminar în 1878.

În 1874, Pre Sfinţitul Paul, Episcop de Kamchatka, a sosit în Tokyo pentru a hirotonii candidaţii locali propuşi de Arhimandritul Nicolae. În acea vreme, existau patru şcoli în Tokyo: o şcoală de catehism, un seminar, o şcoală de fete şi o şcoală de preoţi; şi două şcoli în Hakodate, una pentru băieţi şi una pentru fete.

Spre sfârşitul anului 1877, Misiunea a început să publice un magazin, “Mesagerul Bisericii” cu o apariţie periodică. În 1878, erau 4115 Creştini în Japonia. În cultul public şi educaţia comunităţii locale se folosea limba locală. Tot în limba locală a fost iniţiată publicarea de cărţi despre spiritualitate şi etică.

În 1880, Sfântul Sinod a decis să crească personalul misiunii şi să-l ridice pe păstorul ei, Arhimandritul Nicolae la rangul de episcop. În 30 Martie 1880, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcopde Tokyo în Catedrala Sfintei Treimi de la Lavra Alexander Nevsky. Episcopul scria mai târziu: “În timpul sfintei taine a hirotonirii, sentimentele îl copleşesc pe om împotriva voinţei lui, ochii i se umezesc, sufletul este stingherit. Fiinţa sa interioară se transformă pe măsură ce ierarhii îşi pun mâna dreaptă peste capul lui. Se ridică o persoană total diferită de cea care a îngenunchiat în faţa sfântului altar“.

De atunci, Episcopul Nicolae şi-a continuat munca apostolică cu şi mai mult zel. El a terminat în 1891 construirea Catedralei Sfintei Învieri, apoi a început traducerea cărţilor liturgice şi a compus un “Dicţionar Teologic Ortodox” în japoneză. El acorda o mare atenţie numeroaselor comunităţi ortodoxe.

Războiul Ruso-Japonez din 1905, totuşi, s-a dovedit a fi o perioadă de mari încercări pentru Sfântul Nicolae şi turma sa. El a rezistat acestor încerări cu multă onoare, marea surpriză a japonezilor. El a găsit o cale pentru ajutorarea prizonierilor de război ruşi care se găseau într-o situaţie dificilă. Ca recunoaştere pentru meritele sale fără precedent, el a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.

În 1911, după cincizeci de ani de activitate misionară a Sfântului Nicolae, Biserica Ortodoxă a Japoniei număra 266 de comunităţi, formate din 33017 ortodocşi laici, un arhiepiscop, 35 de preoţi, şase diaconi, 14 profesori de muzică şi 116 catehişti.

Prin întreaga sa viaţă, Sfântul Nicolae a dat un exemplu de călăuză spirituală deplin devotată misiunii sale. El a fost un om de o inepuizabilă energie, deplin implicat şi de o remarcabilă eficienţă. El spunea o dată : “Consider că este nepotrivit pentru un misionar să se pensioneze, în afară de situaţia când el este total indisponibil lucrării sale. Nu am îmbrăcat niciodată o ‘cămaşă de interior’, nici măcar în vis. Mai bine mor acolo unde mă trimite Providenţa Divină să ar şi să semăn.”

Aceste cuvinte reflectă pe deplin natura sa umană. Viaţa lui personală a fost aceea a unui ascet. El nu a încercat niciodată să facă vreun fel de faptă vitejească specială, în schimb şi-a predat întregul suflet în mâinile Domnului. Viaţa lui a fost marcată de greutăţi şi voluntariat, uitare de sine şi extenuare şi slăbiciunile unui bătrân. Cu toate acestea, viaţa sfântului a fost o manifestare limpede a succesului în depăşirea acestor greutăţi pentru împlinirea poruncilor lui Hristos, arătate lumii întregi.

În 3 februarie 1912, Arhiepiscopul Nicolae, luminătorul Japoniei, adormit în pacea Domnului la vârsta de 75 de ani, fiind succedat de asitentul său, viitorul Mitropolit Sergius (Tikhomirov) de Japonia. În 10 aprilie 1970, Biserica Rusiei, păstorită de Patriarhul Alexis I al Moscovei şi al întregii Rusia a hotărât să-l glorifice pe Arhiepiscopul Nicolae numindu-l Întocmai cu Apostolii. Printre ortodocşi, în Japonia în special, Sfântul Nicolae este în prezent venerat ca om de mare sfinţenie şi un intermediar în relaţia cu Dumnezeu.

Troparul (Glasul 4)

Sfinte Nicolae, Luminătorul Japoniei,

Tu împarţi slava şi tronul cu Apostolii:

Eşti un slujitor înţelept şi plin de credinţă al lui Hristos,

Un templu ales al Duhului Sfânt,

Un vas debordând de dragostea lui Hristos.

Ierarhe Întocmai cu Apostolii,

Roagă-te către Treimea de viaţă făcătoare

Pentru turma ta şi pentru lumea întreagă.