IULIAN CAPSALI ii ataca furibund pe cei ce critica HOMEOPATIA, adica acea teribila inselare bazata pe principii eretice si fondata de un mason

Sfantul Ioan Gura de Aur:
„Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevarată, acela care va schimba chiar cât de puţin în ea, o va vătăma pe toată. 
Căci dacă, pe de o parte dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă.”
In lucrarea “Parintele Cleopa – Calauza in credinta ortodoxa”, aparuta cu binecuvântarea P. S. EFTIMIE, EPISCOPUL ROMANULUI, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, gasim:
Tot aici mai amintim şi alte terapii şi mişcări paranormale, de care bunii creştini trebuie să se ferească: radiestezia, bioenergia, medicina holistăcu toate ramurile ei (homeopatia, acupunctura, reflexologia – care folosesc„energii vindecătoare” pentru a „reface armonia forţelor vitale în fiecarecelulă umană”, pentru a „echilibra energetic organismul”, a intra în„armonie cu energiile cosmice” şi a „regenera armonia în organismulsuferind” -, antroposofia, remediile florale, diagnosticul bolilor cu ajutorulpendulului, a chiromanţiei, a energiilor spirituale, cristaloterapia,cromoterapia şa.), şi toate terapiile care au ca scop folosirea „energiilor şiputerilor cosmice” pentru realizarea „armoniei” dintre Dumnezeu şi om, sau„refacerea echilibrului energetic” al omului, hipnoza, terapia regresivă
   In articolul HOMEOPATIA între magie şi Ortodoxie de Parintele Damaschin Grigoriatul, Sfânta Mănăstire Grigoriu, Sfântul Munte Athos, citim:
Homeopatia, una dintre metodele alternative de tratament din ziua de astazi provoaca confuzii între credinciosii crestini. Aceasta pentru ca multi apeleaza la ea fara sa cunoasca clar despre ce este vorba. Astfel, exista marele pericol ca homeopatia sa aiba rolul unui “pod” care o sa conduca pe multi crestini nestiutori la religiile orientale, pentru ca aceste religii orientale sunt baza tuturor metodelor alternative de tratament.
Iata si comentariul lui Iulian Capsali postat la articolul Homeopatia, o noua inselare:
Articolul este revoltator prin lipsa de discernamant a autorului si prin dezinformarea crasa la care-i supune pe naivi. Folosesc personal homeopatia de 15 ani, aproape exclusiv. Am ajuns la ea din disperare, pentru ca am fost, de mic, intoxicat de antibiotice, avand o problema de imunitate. Nu mai am de cativa ani aceste probleme, desi mi s-a spus ca sunt cronice. Toti cei 7 copii ai mei – unii dintre ei care, ereditar, mi-au mostenit slabiciunile- s-au folosit de mici de beneficiile imense ale homeopatiei. Nu numai ca a fost demonstrat stiintific de catre un laureat Nobel ca homeopatia are baze stiintifive (http://www.gandul.info/magazin/luc-montagnier-laureat-al-premiului-nobel-pentru-medicina-remediile-homeopate-sunt-eficiente-7936985), dar contestarea ei pe baza spuselor unor parinti athoniti este un mijoc precar de a atrage atentia asupra propriei persoane. Am citit din scoarta in scoarta scrierile parintelui Paisie, si nu am gasit nicio referire directa la homeopatie. Acea referire indirecta este a unui fost yoghin, care cauta pete in soare si era “mai catolic decat papa”… Baza acestor alegatii este stupida. Il confirm pe Marius Vasileanu in cele afirmate. Intr-adevar, mai multi monahi din schituri romanesti folosesc remediile homeopate in tratarea afectiunilor. Parintele Rafail Noica de asemenea (Sfintia Sa a si cercetat-o pe cand era calugar la Essex, pus chiar de staretul sau, Cuviosul Sofronie). In Rusia nu exista aceste discutii, pentru ca mai multi Sfinti si mari duhovnici au confirmat valoarea acestui tratament. La noi au beneficiat de acesta, printre altii, parintele Iustin Parvu si IPS Teofan – marturie a prof. dr. Chirila, cel care a fondat mai multe manastiri si are o biserica in curtea casei sale (si care prepara remedii homeopate in propriul laborator). Dar probabil ca vasnicul “teolog” Teodor Danalache este mai ortodox decat cei pe care i-am mentionat pana acum. Prin aceste articole nu faceti decat sa va discreditati in ochii crestinilor ortodocsi care se mai pricep la subiect si sa cream impresia unor heterodocsi ca incepem sa semanam cu ei in atitudinea sectara. Sau apropiata de anticrestinii de la Asociatia Secular Umanista din Romania (http://secularumanisti.blogspot.com/2011/01/consumatorii-din-romania-insceneaza-o.html). Sunteti intr-o companie cam trista, nu credeti?
   Comentariu saccsiv:
Ca apeleaza la homeopatie, ar fi problema lui si a familiei sale. El insa nu se limiteaza la aceasta, ci o si promoveaza. Ba mai grav, dupa cum se observa, ii ataca furibund pe cei ce spun adevarul.


Zice el:
“La noi au beneficiat de acesta, printre altii, parintele Iustin Parvu si IPS Teofan”
Nu stiu IPS Teofan ce-o fi facut, insa nu cred ca Parintele Justin Parvu ar fi “beneficiat” de homeopatie. Poate de plante. Si nu cred deoarece in revista Atitudini a Fundatiei Justin Parvu nu aparea ceva fara binecuvantarea sa. Iar acolo apareau multe articole impotriva homeopatiei. De asemenea, fratele Ioan Vladuca nu stiu sa fi tinut vreo conferinta sau sa fi scos vreo lucrare fara binecuvantarea aceluiasi mare duhovnic. Iar fratele Ioan Vladuca a scris adevarate studii impotriva homeopatiei …
Cand vorbim despre aceasta nu trebuie sa uitam chestiunea esentiala:
Si nu exista religie, doctrina sau orice altceva debitat de o minte de mason care sa poata fi acceptat de catre un ortodox adevarat. Deoarece cand pornesc la o astfel de lucrare, masonii sunt invatati de draci, caci lor li se inchina:
Voi cita in continuare dintr-unul dintre studiile profesorului de matematica Ioan Vladuca:
Unii homeopați din România afirmă că homeopatia actuală nu merge pe linia lui Hahnemann. Este adevărat?
Nu este adevărat. Dr. Constantin Săraru, Președintele Ligii de Homeopatie Clasică din România afirmă că lucrarea lui Hahnemann, „Organonul Medicinei reprezintă cea mai importantă sursă de cunoaștere în homeopatie și prima carte citită de orice medic care face primii pași în practicarea ei”.[7] Traducătorul cărții, dr. Marius Radu, scrie: „Organonul Medicinei este, fără îndoială, cartea de temelie pentru oricine dorește să înțeleagă și să practice corect homeopatia. Tot ceea ce este important legat de teoria și practica homeopată este prezentat concis de Hahnemann pe parcursul a 291 paragrafe”.[8]
Iată ce declară un alt homeopat: „Cu toţii ştim că informaţiile fundamentale în acest domeniu au fost, sunt şi vor rămâne cele pe care homeopatia le datorează creatorului ei SAMUEL HAHNEMANN, iar ca lucrare de bază,Organon-ul.”[9]
Jost Kűnzli, Alain Naudé și Peter Pendleton scriau, în ediția engleză a Organonului Medicinei: „Lucrarea a rămas până în zilele noastre piatra de temelie în homeopatie, autoritatea supremă în ceea ce privește doctrina și practica homeopată. Tot ceea ce s-a scris ulterior are rădăcinile în această carte”.[10]
Homeopații români care se declară ortodocși spun că se bazează pe scrierile medicului homeopat grec Gheorghios Vithoulkas; acesta fiind ortodox, scrierile sale sunt compatibile cu învățătura Bisericii Ortodoxe. Este adevărat?
Este adevărat că unii homeopați se bazează pe scrierile lui Vithoulkas, însă învățătura acestui homeopat grec nu este compatibilă cu Ortodoxia.
Vithoulkas vorbește despre „giganții spirituali” Ramana Maharishi și Ramakrishna, promotori ai doctrinelor extrem-orientale. Concepția sa despre sănătate este incompatibilă cu Ortodoxia. În spirit extrem-oriental, el afirmă că „starea de sănătate reprezintă independența față de durere la nivel fizic, realizând starea de bine interior, independența de dorințe și obsesii la nivel emoțional, realizând starea de bucurie și calm interior și independența față de egoism la nivel mental, realizând uniunea perfectă cu Adevărul și Dumnezeu”.[11] Definind sănătatea prin aceste trei non-dependențe, Vithoulkas dovedește în mod clar o înclinație către budism și daoism.
În cartea Dao de Jing, Lao Zi (sec. IV î.Hr.) își îndemna discipolii: „Fiți cu totul fără de dorințe și mențineți-vă într-o pace beatifică profundă”.[12] Iar un principiu budist afirmă că „originea suferinței e dorința”.
Homeopatia se bazează pe concepții extrem-orientale?
Da. Legătura homeopatiei cu aceste concepții este atât de puternică încât ea nu poate fi ruptă. Renunțarea la aceste concepții ar însemna renunțarea la homeopatie.
Însăși folosirea diluțiilor infinitezimale pentru îndepărtarea substanțelor active se bazează pe principiul daoist al supremației golului față de plin. În cartea Dao de Jing, Lao Zi „proclamă la fiece pas supremația neantului asupra ființei, a golului asupra plinului”.[13]
Moleculele substanței active constituie plinul, iar îndepărtarea lor din soluție realizează golul.
Medicamentul homeopatic se bazează pe o existență (apa), însă apa se folosește ca medicament homeopatic numai după îndepărtarea materiei active (extractul vegetal), conform principiului daoist: „Ființa constituie natura lucrurilor, dar Neființa permite folosirea lor”.[14]
[…]
Decât să luăm medicamente alopate care au multe efecte adverse, nu este mai bine să folosim medicamente homeopatice?
Problema este pusă în mod greșit. Nu avem de ales între alopatie și homeopatie, ci avem de ales între alopatie și fitoterapie. Fitoterapia are bază științifică; în plus, ea este acceptată în sens creștin ortodox.
Comentariu saccsiv:
   Voi cita in continuare din acelasi autor Teodor Danalache, atat de aprig atacat de Iulian Capsali, Homeopatia – cădere din dreapta credinţă. Medicamentul homeopat – o materie “vrăjită”, dupa cartea “Homeopatia, intre magie si Ortodoxie”, scrisa de Parintele Damaschin Grigoriatul, Sfanta Manastire Grigoriu, Sfantul Munte Athos:
Homeopatia se bazeaza pe convingerea ca exista un Dumnezeu impersonal, alcatuit dintr-o substanta accesibila noua, caci substanta Lui dumnezeiasca este aceeasi cu cea a creaturilor Sale. Spre deosebire de homeopatie, Ortodoxia propovaduieste un Dumnezeu Personal, Proniator si diferit de creaturile Sale, unirea cu acestea avand loc numai prin Fiul Sau intrupat si prin harul necreat.
Homeopatia sustine ca energia lui Dumnezeu este acelasi lucru cu substanta Lui, facand astfel din El un dumnezeu impersonal, de a carui substanta omul se poate impartasi. Ortodoxia invata ca omul se poate impartasi numai de harul dumnezeiesc necreat (energiile dumnezeiesti), iar nu si de substanta Lui (fiinta dumnezeiasca).
Homeopatia priveste omul si lumea holistic, toate fiind de aceeasi substanta cu Dumnezeul impersonal, din care se varsa o substanta care sustine viata. Tulburarea curgerii acestei substante dumnezeiesti provoaca boala. Kent, urmasul lui Hahnemann, spune: “Aceasta substanta este supusa schimbarilor, adica poate sa curga in ordine sau dezordine, poate sa fie bolnava sau normala.”
Aceasta “substanta dumnezeiasca”, care exista in om si la care reactioneaza medicamentul homeopat, este ceea ce homeopatia numeste “energie vitala” a omului. Aceasta “energie vitala” a homeopatilor este identica cu energiile din credintele orientale: energia “Ki Chi” a chinezilor; energia hinduista “prana” sau “kudalini”; energia “bioplasmatica”; energia “orgoni”, a lui Reih; forma energiei animale, care s-a numit “mesmerism”.
Unii homeopati o numesc “energie cosmica” si spun ca este aceeasi energie pe care: hindusii o numesc “prana”; Paracelsus o numeste “magnale”; Van Helmod ii spune “alcahest”; cabalistii o numesc “lumina stelelor”; alchimistii ii spun “azorth”; Fludd ii spune “spiritus”; Reihenbach o numeste “puterea fiintelor”; numita “magnetism animal”, la Mesmer; “energia vazdului”, “bioenergie” sau “substanta simpla”, la Suedeborg; “energie vitala”, “putere vitala” sau “corp vital”, la Institutia Vitalistica; “orgoni”, la Reih; “bioplasma”, la cercetatorii rusi; etc.
Unii homeopati privesc extazul yoghinilor ca pe un mod prin care cineva poate sa vina in contact cu aceasta “energie cosmica” si este subliniat ca astfel de situatii sunt extrem de revigorante.
Invatatura despre “energia vitala” izvoraste din teoria holistica asupra lumii (monism panteistic), care inspira, pe langa homeopatie, si toate sectele religioase ale tarilor orientale, ale caror credinte sunt absolut incompatibile cu Ortodoxia.
Potrivit homeopatilor, boala, inteleasa ca modificare a fluxului energetic al omului, poate fi observata si provocata de catre om insusi. La realizarea acestui lucru ajuta doi factori: autocunoasterea (tehnici rationale) si medicamentul homeopat. Potrivit unor homeopati, medicamentul homeopat este doar o alta cale de a obtine ceea ce ofera tehnicile religiilor orientale, adica autoevolutia.
Homeopatia inecarca sa “elibereze” omul, tinta ei principala fiind sufletul pacientului, iar nu corpul lui. Astfel, homeopatia trateaza pornind de la suflet, catre ratiune si corp. Exista homeopati care compara modul de preluare a istoricului bolii de catre un homeopat cu un fel de spovedanie.
Potrivit teoriilor homeopate, cel care da tratamentul trebuie sa inteleaga ca el reprezinta un fel de “conducta” prin care curge spre bolnav puterea vindecatoare a vietii. Medicul homeopat trebuie sa fie un intelept sintetic si instruit spiritual. Deci, cel care trateaza va trebui sa urmeze o educatie psiho-spirituala, astfel incat sa dobandeasca o cunoastere adecvata, chiar din experientele lui personale. Acest lucru cere insa, din partea celui care trateaza, trairea unor fenomene “superioare” nivelului material al lucrurilor, prin care sa poate fi capabil sa treaca la o stare “superioara” a constiintei, ca sa-l trateze pe cel bolnav (samanism).
Pe scurt, putem rezuma astfel: Exista un dumnezeu impersonal, care este o putere universala (energie) care coincide cu universul (bio-energie); absolut tot ce se intampla este manifestarea acestei energii absolute; nu exista deosebire intre substanta lui Dumnezeu si cea a omului; Dumnezeu nu exista in afara omului. Cei care se ocupa cu misticismul invata ca omul, descoperindu-l pe “dumnezeu” si activand puterile care se ascund in interiorul lui, are puterea sa se vindece singur. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).
Medicamentul homeopat, o materie “vrajita”
Potrivit homeopatilor, eficacitatea medicamentului homeopat tine de modul in care este preparat, adica de dinamismul metodei (nenumarate dizolvari si agitari ale “substantei”). Medicamentele homeopate depasesc insa chimia, implicand o adevarata alchimie.
Potrivit homeopatiei, efectul benefic al “medicamentului” se datoreaza proprietatilor dumnezeiesti ascunse ale materiei lui, care se activeaza prin dinamism. “Facem dinamism la medicamentele noastre pentru a putea ajunge pana la substanta simpla (dumnezeiasca)”, dupa cum explica James Tyler Kent.
Parintele homeopatiei, Friedrich Samuel Hahnemann, spune si el acelasi lucru: “Puterea medicamentoasa nu se afla in moleculele materiale ale acestor “medicamente”, care au fost dinamizate (agitate) si nici in suprafata lor fizica, ci este descoperita si eliberata din materia medicamentoasa care are cu atat mai mare actiune, cu cat mai libera si nemateriala s-a facut prin dinamism. (…) Agitarea substantei medicamentoase dezvaluie puterile ei medicamentoase din ce in ce mai mult, pana cand se spiritualizeaza materia. (…) Cu modul de preparare prin dinamimizarea substantei medicamentoase, materia se distruge complet, pana la natura ei spirituala si, de aceea, in starea ei finala, poate sa se considere ca e alcatuita intr-adevar numai din aceasta substanta spirituala.”
Deci, in afara de contemplarea in totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice si magice, pe care le contine, homeopatia da medicamentul homeopat, care reprezinta “elementul dumnezeiesc”, pentru a readuce la normal fluxul substantei dumnezeiesti a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce omul la eliberarea din pacatul originar, precum si din raul material si spiritual.
[…]
Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfanta Scriptura si din Traditia Ortodoxa, ca diavolul poate sa trateze trupul omului, pentru a-i castiga sufletul. Deci, nu trebuie sa anulam complet posibilitatea “vindecarii” homeopate, mai ales cand aceasta este practicata in stransa legatura cu practici provenite din traditiile orientale.
   Cititi va rog mai multe la:
   Comentariu saccsiv:
   Ca “argument”, aminteste de Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel impreuna cu Françoise Barré-Sinoussi pentru descoperirea virusului imunodeficientei umane, HIV, Human Immunodeficiency Virus.
   Eu nu stiu ce-a descoperit in mod real acel om de stiinta de a luat premiul Nobel, insa pentru mine laureatii respectivului premiu nu reprezinta niste repere in absolut nici un domeniu.
Mai aminteste el de parintele Rafail Noica. Daca asa o fi, atunci nu trebuie sa ne mire ca ne ameteste in chestiunea cipurilor …
   Si cum probabil crede ca inteligenta a aparut pe acest pamant odata cu el, i se pare lui ca pune la final cireasa pe tort, cum ca cei anti homeopatie ar fi in aceeasi tabara cu cei de la ASUR.
   Iata si alte articole din blogosfera ortodoxa pe aceeasi tema:
Sceptik:
Graiul Ortodox:
“În ceea ce privește aspectul religios pe care l-aţi menţionat, într-adevăr, terapiile alternative au legătură cu mișcările “parareligioase”, cu păgânismul, idolatria, misticismul, ocultismul, budismul, hinduismul, taoismul. Însă nu au nici o legătură cu creștinismul și cu știința, fiindcă, atât pentru creștinism, cât și pentru știință, sunt, după cum ați și menționat, metode terapeutice neortodoxe”.
Apologeticum:
Atitudini:
Inchei reamintind finalul citatului din Sfantul Ioan Gura de Aur:
Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MARILE PROBLEME ALE MIŞCĂRII LEGIONARE (dovezi chiar din cărţile legionare privind caracterul fascist, antisemit, ecumenist, ezoterist şi neortodox al grupării legionare)

RĂTĂCIRILE ECUMENISTE ale Arhim. ILIE CLEOPA din cartea “CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ”

Conspiratia clanurilor de machedoni împotriva României