duminică, 1 noiembrie 2015

Sf Paisie Aghioritul despre nepomenirea Patriarhului eretic ecumenist al Constantinopolului, despre ecumenism si problema calendarului




Despre nepomenirea Patriarhului eretic, găsim în Cartea "VIAŢA SF PAISIE AGHIORITUL"la pagina 658:

"Încă de la Stomio Sf Paisie s-a luptat cu tărie împotriva eresurilor. în probleme de credinţă era neînduplecat. Avea o sensibilitate foarte mare în privinţa Ortodoxiei, de aceea nu era de acord cu rugăciunile făcute împreună şi cu comuniunea cu persoane neortodoxe. Spunea: „Ca să ne rugăm împreună cu cineva, trebuie să fim de aceeaşi credinţă."
Stareţul rupea legăturile sau evita să vorbească cu clerici care participau la rugăciuni comune cu etero-docşii. „Tainele" eterodocşilor nu le recunoştea şi sfătuia ca cei care vin la Ortodoxie să fie catehizaţi bine înainte de a se boteza.
A luptat împotriva ecumenismului şi adeseori vorbea despre măreţia şi unicitatea Ortodoxiei, îndemnat fiind de harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima sa. Viaţa lui dovedea superioritatea Ortodoxiei.
Pentru un timp Stareţul, împreună cu aproape toţi părinţii din Sfântul Munte, a încetat să-l mai pomenească pe patriarhul Atenagora pentru compromisurile făcute cu romano-catolicii. Dar aceasta a făcut-o cu durere. „Mă rog la Dumnezeu, spunea el, ca să ia zile din viaţa mea şi să le dea patriarhului Atenagora, ca să se pocăiască."
Despre monofiziţi spunea: „Aceştia nu spun că nu i-au înţeles pe Sfinţii Părinţi, ci spun că Sfinţii Părinţi nu i-au înţeles. Ca şi cum ar spune că ei au dreptate, iar Sfinţii Părinţi i-au înţeles greşit." A considerat că este o hulă împotriva Sfinţilor Părinţi scoaterea din cărţile liturgice a textelor în care Dioscor şi Sevir sunt numiţi eretici, propusă de unii ierarhi şi teologi din Biserica Greciei. Spunea: „Oare atâţia Sfinţi Părinţi care au avut iluminarea dumnezeiască şi au trăit în aceeaşi vreme cu ei, i-au înţeles greşit şi venim noi acum, după atâtea veacuri, ca să-i corectăm pe Sfinţii Părinţi? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală? Oare şi ea a înţeles greşit tomul ereticilor?"
Fără să urmărească să apară ca un mărturisitor, prin felul său însă, se împotrivea, vorbea şi scria anumitor persoane bisericeşti. „Biserica, spunea el, nu este corabia fiecărui episcop, astfel încât să facă ce vrea el." împotrivirile lui erau întotdeauna însoţite de multă rugăciune şi dragoste pentru Biserică, dar şi pentru cei care se abăteau de la dreapta credinţă, şi porneau dintr-o râvnă lipsită de patimă, plină de discernământ şi de iluminare dumnezeiască.
Un alt subiect care l-a preocupat a fost cel al calendarului. Suferea din pricina schismei făcute în Biserică şi se ruga pentru îndreptarea situaţiei. Se mâhnea pentru formarea grupărilor vechilor calenda-rişti care sunt rupte ca mlădiţele din Vie şi nu au comuniune cu Patriarhiile Ortodoxe şi Bisericile locale. Câteva din astfel de grupări, din Atena şi Tesalonic, s-au unit la îndemnul lui cu Biserica păstrând însă calendarul vechi.
Stareţul spunea: „Bine ar fi fost să nu fi existat această diferenţă de calendar, dar aceasta nu este o chestiune de credinţă." Iar atunci când i se spunea că noul calendar a fost făcut de Papa, răspundea: „noul calendar a fost făcut de Papa, iar cel vechi de un închinător la idoli", referindu-se la Iuliu Cezar.
Pentru a înţelege mai bine poziţia Stareţului în problema calendarului, vom da în continuare următoarea mărturie:
Un grec ortodox trăia în America împreună cu familia sa de mai mulţi ani. Avea însă o problemă serioasă. El era stilist, iar femeia şi copiii lui ţineau noul calendar. „Nu putem să facem nici măcar o singură sărbătoare împreună, spunea el. Ei prăznuiau Crăciunul, eu prăznuiam pe Sfântul Spiridon. Când eu aveam Crăciunul, ei prăznuiau pe Sfântul Ioan. Şi aceasta nu-i nimic. Lucrul cel mai rău era să ştii că noii calendarişti sunt, aşa cum ne învăţau, eretici şi se vor duce în iad. Oare este puţin lucru să auzi mereu că femeia şi copiii tăi şi-au trădat credinţa, s-au dus cu Papa, că Tainele lor nu au har şi altele? Ore întregi discutam cu soţia mea, dar nu ajungeam la o înţelegere. Ca să spun adevărul, ceva nu-mi plăcea nici la stilişti. Mai ales atunci când veneau nişte episcopi şi ne vorbeau. Nu o făceau cu dragoste şi durere pentru înşelaţii (aşa cum îi considerau) neo-calendarişti, ci dimpotrivă aveau o ură faţă de ei, şi se bucurau atunci când spuneau că se vor duce în iad. Erau foarte fanatici. Când se termina omilia lor, simţeam o tulburare înlăuntrul meu, dar nici nu mă hotărâm să plec de la ei. îmi venea să plesnesc. Cu siguranţă că aş fi păţit ceva din pricina supărării, dacă nu l-aş fi întâlnit pe Părintele Paisie."